Incendiu la Spitalul din Piatra Neamț. Cum se simt răniții transferați la Lețcani / Ultimul anunț al managerului

Incendiu la Spitalul din Piatra Neamț. Cum se simt răniții transferați la Lețcani / Ultimul anunț al managerului
Spitalul mobil COVID din Lețcani, închis pentru o perioadă nederminată! S-au găsit numeroase nereguli
Publicat: 15/11/2020, 10:49

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, Carmen Dorobăț, a declarat că șase pacienți de la Spitalul din Piatra Neamț care au scăpat din iadul incendiului de la secția ATI au ajuns noaptea trecută la Spitalul din lețcani. Ei sunt internați la secția ATI și sunt evaluați constant.

Este vorba de 6 pacienți care erau în alt salon, din câte am înțeles din discuțiile pe care le-am avut în cursul nopții trecute cu un coleg de la Neamț. Acei 6 pacienți de Terapie Intensivă, infectați cu SARS-CoV-2 nu au leziuni ca urmare a unor arsuri. Au ajuns în cursul nopții la Lețcani și în momentul de față sunt în Terapie Intensivă, sunt în evaluare, au tot ce le trebuie din punctul de vedere al terapiei.

„Nu au fost probleme deosebite, sunt stabili hemodinamic”

Personal am adus de acasă, astfel încât să putem să trecem inclusiv ziua de azi, trebuie să ne organizăm cu personal detașat cu ajutorul celor de la DSP”, a declarat, duminică dimineața, Carmen Dorobăț, manager al Spitalului de Boli Infecțioase, la Digi24.

„Fără îndoială vorbim de pacienți critici de Terapie Intensivă care se află, iată, sub o altă agresiune, dar mă refer la tot acel drum pe care l-au parcurs. Nu au fost probleme deosebite, înțeleg să sunt stabili din punct de vedere hemodinamic și să sperăm că vor avea o evoluție cât se poate de bună”, a mai spus managerul.

„Au venit cadre medicale de acasă”

Pentru a-i aduce pe cei șase pacienți la Spitalul Modular din Lețcani, județul Iași, au fost utilizate patru autospeciale cu personal medical.

„Au venit cadre medicale de acasă, mâine vom cere 15 asistente și 15 infirmiere, pot să apară situații neprevăzute și să putem avea acoperire”, a declarat Carmen Dorobăț.

Secția ATI de la spitalul mobil Lețcani, spital COVID-19 pe perioada pandemiei, funcționează ca o secție exterioară Spitalului de Boli Infecțioase Iași, având o capacitate de 100 de locuri, informează Libertatea.ro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Ziua din vară când acești nativi dau lovitura. Cine își va schimba viața
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
×